Non sequitur tradus din latină înseamnă "nu decurge". În logica formală un argument este non sequitur în cazul în care concluzia nu reiese din premise. Trebuie subliniat că în cazul unui non sequitur concluzia poate fi fie falsă, fie adevărată, dar argumentul este o eroare logică deoarece concluzia nu rezultă din premise. Toate erorile logice formale sunt de fapt doar cazuri specifice de non sequitur.
Sursă: http://ro.wikipedia.org/wiki/Non_sequitur
luni, 26 iulie 2010
duminică, 25 iulie 2010
Apelul la autoritate
Sursa: http://ro.wikipedia.org/wiki/Apelul_la_autoritate :
Un apel la autoritate este un tip de argument în logică ce constă în susţinerea valorii de adevăr a unei aserţiuni pe baza autorităţii, cunoştinţelor şi poziţiei persoanei care face aserţiunea. Este cunoscut si sub denumirea de argument din autoritate, argumentum ad verecundiam (Latină: argument din respect) sau ipse dixit (Latină: el însuşi spuse). Este o metodă în obţinerea cunoştinţelor descriptive, dar este o eroare logică în contextul logicii, deoarece validitatea unui argument nu decurge din credibilitatea sursei. Cazul opus ar fi atacul ad hominem în care se respinge argumentul pentru că cel care l-a formulat nu are autoritate sau poate fi altfel contestat.
Pe de altă parte, nu implică o eroare logică în simpla argumentare că o aserţiune făcută de o autoritate este adevărată, în contrast cu afirmaţia că autoritatea este infailibilă în principii şi deci nu poate fi supusă criticilor. Astfel o aserţiune poate fi adevărată sau valoarea de adevăr nu este demonstrabilă sau poate fi probabilă prin atribuirea ei unei autorităţi, iar afirmaţia că acea aserţiune este adevărată poate fi subiect al criticilor şi e posibil să reiasă ulterior ca fiind greşită.
Dacă există o critică ce contrazice aserţiunea unei autorităţi, simplul fapt că aserţiunea îşi are originea în acea autoritate nu este un argument pentru ignorarea criticii.
Un apel la autoritate este un tip de argument în logică ce constă în susţinerea valorii de adevăr a unei aserţiuni pe baza autorităţii, cunoştinţelor şi poziţiei persoanei care face aserţiunea. Este cunoscut si sub denumirea de argument din autoritate, argumentum ad verecundiam (Latină: argument din respect) sau ipse dixit (Latină: el însuşi spuse). Este o metodă în obţinerea cunoştinţelor descriptive, dar este o eroare logică în contextul logicii, deoarece validitatea unui argument nu decurge din credibilitatea sursei. Cazul opus ar fi atacul ad hominem în care se respinge argumentul pentru că cel care l-a formulat nu are autoritate sau poate fi altfel contestat.
Pe de altă parte, nu implică o eroare logică în simpla argumentare că o aserţiune făcută de o autoritate este adevărată, în contrast cu afirmaţia că autoritatea este infailibilă în principii şi deci nu poate fi supusă criticilor. Astfel o aserţiune poate fi adevărată sau valoarea de adevăr nu este demonstrabilă sau poate fi probabilă prin atribuirea ei unei autorităţi, iar afirmaţia că acea aserţiune este adevărată poate fi subiect al criticilor şi e posibil să reiasă ulterior ca fiind greşită.
Dacă există o critică ce contrazice aserţiunea unei autorităţi, simplul fapt că aserţiunea îşi are originea în acea autoritate nu este un argument pentru ignorarea criticii.
Principiile logicii
Sursa: http://www.filozofie.eu/index.php?option=com_content&task=view&id=82&Itemid=1 :
"Logica are patru principii:
Principiul identitatii
Statueaza ca în cadrul unui discurs dat, conceptele si afirmatiile trebuie sa ramâna aceleasi, nu le putem schimba întelesul, ele trebuie sa fie identice cu sine. Bineînteles identitatea de sine se refera la conditii date (specifice), în caz contrar conceptele sau afirmatiile noastre nu s-ar schimba niciodata. Acest lucru ar avea drept consecinta faptul ca de exemplu am fi incapabili sa învatam.
Legea poate fi exprimata prin simboluri:
A = id. A,
unde A e un concept sau afirmatie.
În viata cotidiana nerespectarea acestei legi duce la discutii sterile, neîntelegeri, comunicarea fiind aproape imposibila. Nici stiinta nu e scutita de asemenea defecte, de exemplu: în cazul în care într-o lucrare sau articol autorul foloseste acelasi concept, dându-i mai multe întelesuri, sau îsi schimba afirmatiile. În acest caz devine de neînteles si spunem ca este ilogic. În aceste cazuri sursa umorului e folosirea cuvintelor cu mai multe întelesuri.
Exemplu: Dialogul urmator este echivoc:
“Întrebare: Cum a reactionat când i-ai spus acuzatia? Raspuns: Corespunzator.” Pe baza raspunsului nu stim cum a reactionat persoana respectiva la auzul acuzatiei.
Exemplu: Rationamentul urmatoare este nevalid pentru ca foloseste acelasi concept în sensuri diferite:
Psihologia este stiintifica.
Stiintific este un atribut.
Psihologia este un atribut.
Falsitatea rationamenti este data de diferenta folosirii aceluiasi concept cu doua întelesuri diferite.
Principiul noncontradictiei
Se refera la faptul ca nu putem nega si afirma acelasi lucru în acelasi timp.
Prin simboluri:
~ (A & ~ A)
unde A = afirmatia, & = ”si” iar ~ simbolizeaza negatia.
Exemplu: Daca înlocuim simbolul lui A cu propozitia “Este frig” atunci expresiei simbolice îi corespunde urmatoarea propozitie: “Nu e adevarat ca e frig si nu e frig.” Adica nu putem afirma în acelasi timp ca e frig si ca nu e frig. Una din cele doua afirmatii trebuie sa fie adevarata neaparat si, deci, cealalta trebuie sa fie falsa (nu se poate afirma în aceleasi timp si ceva fals si ceva adevarat. Daca cineva procedeaza în acest fel spunem ca se contrazice).
Principiul tertului exclus
Conform acestui principiu între a nega si a afirma un lucru nu poate exista o a treia varianta. Simbolic:
A + ~ A
unde “+” înseamna “sau – sau”. Mai pe scurt ceea ce afirmam ori e adevarat ori e fals, o a treia varianta nu exista.
Exemplu.: Folosind exemplul precedent: daca afirmatia “e frig” este adevarata, atunci “nu e frig” este falsa si invers, o a treia posibilitate nu exista.
Se pune întebarea ce facem cu afirmatii de tipul “mâine o sa ploua” despre care nu putem afirma cu certitudine daca e adevarat sau fals. În viata cotidiana spunem ca e o probabilitate, cu aceasta introducem o a treia valoare logica între adevarat sau fals. De aceea aici la o prima vedere gasim o exceptie de la principiul tertului exclus. Explicatia este data de principiul bivalentei.
Conform acesteia noi acceptam doua valori logice de adevar. Se întâmpla însa faptul ca nu putem accepta numai doua valori logice de adevar: abordarea acestei probleme o gasim în cadrul logicii polivalente. În cazul în care acceptam trei valori logice de adevar principiul tertului exclus devine principiul “al patrului exclus”. Cu alte cuvinte acest principiu de baza poate fi generalizat. Daca recunoastem existenta unei valori de adevar logice “n” atunci principiul tertului exclus devine principiul “n+1 exclus”. Deci nu trebuie sa confundam principiul tertului exclus cu principiul polivalentei, adica cu faptul acceptarii a mai multor valori de adevar. La modul general afirmatiile noastre au valori de adevar: fals sau adevarat si de obicei folosim numai una din aceste valori.
Principiul noncontradictiei si al tertului exclus ne conduc existenta noastra logica în strânsa corelatie. Împreuna cele doua principii afirma cerinta: afirmatiile noastre sa fie însotite întotdeauna de o valoare de adevar si în conditii date sa aiba numai una din acele valori de adevar ale caror existenta o recunoastem.
Principiul ratiunii suficiente
Principiul se refera la interdependenta afirmatiilor noastre. Adica spunem despre o afirmatie ca este baza suficienta altei afirmatii, daca e imposibil faptul ca prima afirmatie e falsa, iar a doua adevarata.
Simboluri:
A I- B,
unde A si B sunt doua afirmatii distincte si semnul “I- “ înseamna relatia ratiunii suficiente.
Exemplu: Daca despre cineva se afirma ca este inteligent la modul general atunci se asteapta ca prestatia lui sa fie buna în toate domeniile. Deci în acest caz inteligenta peste medie este o ratiune de baza a performantelor în diferite domenii. Dar acest lucru nu este o ratiune suficienta a performantei, deci trebuie sa diferentiem ratiunea de baza de cea suficienta. Ratiunea suficienta presupune existenta ratiunilor de baza. În exemplul nostru baza performantei e inteligenta peste mediu, la care se adauga si alte ratiuni de baza cum ar fi motivarea, perseverenta etc."
"Logica are patru principii:
- principiul identitatii;
- principiul noncontradictiei;
- principiul tertului exclus;
- principiul ratiunii suficiente.
Principiul identitatii
Statueaza ca în cadrul unui discurs dat, conceptele si afirmatiile trebuie sa ramâna aceleasi, nu le putem schimba întelesul, ele trebuie sa fie identice cu sine. Bineînteles identitatea de sine se refera la conditii date (specifice), în caz contrar conceptele sau afirmatiile noastre nu s-ar schimba niciodata. Acest lucru ar avea drept consecinta faptul ca de exemplu am fi incapabili sa învatam.
Legea poate fi exprimata prin simboluri:
A = id. A,
unde A e un concept sau afirmatie.
În viata cotidiana nerespectarea acestei legi duce la discutii sterile, neîntelegeri, comunicarea fiind aproape imposibila. Nici stiinta nu e scutita de asemenea defecte, de exemplu: în cazul în care într-o lucrare sau articol autorul foloseste acelasi concept, dându-i mai multe întelesuri, sau îsi schimba afirmatiile. În acest caz devine de neînteles si spunem ca este ilogic. În aceste cazuri sursa umorului e folosirea cuvintelor cu mai multe întelesuri.
Exemplu: Dialogul urmator este echivoc:
“Întrebare: Cum a reactionat când i-ai spus acuzatia? Raspuns: Corespunzator.” Pe baza raspunsului nu stim cum a reactionat persoana respectiva la auzul acuzatiei.
Exemplu: Rationamentul urmatoare este nevalid pentru ca foloseste acelasi concept în sensuri diferite:
Psihologia este stiintifica.
Stiintific este un atribut.
Psihologia este un atribut.
Falsitatea rationamenti este data de diferenta folosirii aceluiasi concept cu doua întelesuri diferite.
Principiul noncontradictiei
Se refera la faptul ca nu putem nega si afirma acelasi lucru în acelasi timp.
Prin simboluri:
~ (A & ~ A)
unde A = afirmatia, & = ”si” iar ~ simbolizeaza negatia.
Exemplu: Daca înlocuim simbolul lui A cu propozitia “Este frig” atunci expresiei simbolice îi corespunde urmatoarea propozitie: “Nu e adevarat ca e frig si nu e frig.” Adica nu putem afirma în acelasi timp ca e frig si ca nu e frig. Una din cele doua afirmatii trebuie sa fie adevarata neaparat si, deci, cealalta trebuie sa fie falsa (nu se poate afirma în aceleasi timp si ceva fals si ceva adevarat. Daca cineva procedeaza în acest fel spunem ca se contrazice).
Principiul tertului exclus
Conform acestui principiu între a nega si a afirma un lucru nu poate exista o a treia varianta. Simbolic:
A + ~ A
unde “+” înseamna “sau – sau”. Mai pe scurt ceea ce afirmam ori e adevarat ori e fals, o a treia varianta nu exista.
Exemplu.: Folosind exemplul precedent: daca afirmatia “e frig” este adevarata, atunci “nu e frig” este falsa si invers, o a treia posibilitate nu exista.
Se pune întebarea ce facem cu afirmatii de tipul “mâine o sa ploua” despre care nu putem afirma cu certitudine daca e adevarat sau fals. În viata cotidiana spunem ca e o probabilitate, cu aceasta introducem o a treia valoare logica între adevarat sau fals. De aceea aici la o prima vedere gasim o exceptie de la principiul tertului exclus. Explicatia este data de principiul bivalentei.
Conform acesteia noi acceptam doua valori logice de adevar. Se întâmpla însa faptul ca nu putem accepta numai doua valori logice de adevar: abordarea acestei probleme o gasim în cadrul logicii polivalente. În cazul în care acceptam trei valori logice de adevar principiul tertului exclus devine principiul “al patrului exclus”. Cu alte cuvinte acest principiu de baza poate fi generalizat. Daca recunoastem existenta unei valori de adevar logice “n” atunci principiul tertului exclus devine principiul “n+1 exclus”. Deci nu trebuie sa confundam principiul tertului exclus cu principiul polivalentei, adica cu faptul acceptarii a mai multor valori de adevar. La modul general afirmatiile noastre au valori de adevar: fals sau adevarat si de obicei folosim numai una din aceste valori.
Principiul noncontradictiei si al tertului exclus ne conduc existenta noastra logica în strânsa corelatie. Împreuna cele doua principii afirma cerinta: afirmatiile noastre sa fie însotite întotdeauna de o valoare de adevar si în conditii date sa aiba numai una din acele valori de adevar ale caror existenta o recunoastem.
Principiul ratiunii suficiente
Principiul se refera la interdependenta afirmatiilor noastre. Adica spunem despre o afirmatie ca este baza suficienta altei afirmatii, daca e imposibil faptul ca prima afirmatie e falsa, iar a doua adevarata.
Simboluri:
A I- B,
unde A si B sunt doua afirmatii distincte si semnul “I- “ înseamna relatia ratiunii suficiente.
Exemplu: Daca despre cineva se afirma ca este inteligent la modul general atunci se asteapta ca prestatia lui sa fie buna în toate domeniile. Deci în acest caz inteligenta peste medie este o ratiune de baza a performantelor în diferite domenii. Dar acest lucru nu este o ratiune suficienta a performantei, deci trebuie sa diferentiem ratiunea de baza de cea suficienta. Ratiunea suficienta presupune existenta ratiunilor de baza. În exemplul nostru baza performantei e inteligenta peste mediu, la care se adauga si alte ratiuni de baza cum ar fi motivarea, perseverenta etc."
Ghid de... logică: Explicaţii, Ilustrări, Propoziţii Condiţionale
Voi pleca de la definiţiile date în "Logică şi argumentare", manual de clasa a IX-a, scris de Petre Bieltz şi Dumitru Gheorghiu (Editura Teora, 1999):
Într-o explicaţie, se formulează propoziţii, numite "explanans", referitoare la fapte necunoscute cuiva, cu intenţia de a arăta de ce lucrurile stau aşa cum sunt descrise de o altă propoziţe, numită "explanandum", referitoare la un fapt cunoscut de cel căruia i se adresează explicaţia.
Diferenţa majoră între explicaţie şi argument constă în faptul că "explanandum" din explicaţie devine o propoziţie necunoscută în argument. Exemplu: Am întârziat pentru că a fost traficul foarte aglomerat. (se cunoaşte deja faptul că a întârziat)
O ilustrare constă într-un enunţ general, de obicei cu caracter de regulă, şi într-una sau mai multe propoziţii prin care se evidenţiază aplicarea efectivă a regulii la câteva cazuri.
Exemplu: Substantivele feminine fără plural îşi formează genitivul pe baza asemănării cu substantive care au plural. Astfel, un nume propriu ca Ialomiţa are genitivul Ialomiţei prin asemănarea cu femininele având singularul în -ă, oar Dunăre are genitivul Dunării prin asemănare cu femininele în -e.
O propoziţe condiţională este alcătuită din două componente: propoziţia care urmează după cuvântul dacă, numit "antecedent", şi propoziţia care urmează imediat după cuvântul "atunci", numită "consecvent".
Propoziţiile condiţionale nu sunt argumente, dar pot avea rolul de premisă sau de concluzie într-un argument. Relaţia exprimată de cuvintele "dacă..., atunci..." este confundată cu relaţia dintre premisa şi concluzia unui argument şi din cauza faptului că se formulează adesea argumente eliptice, în care premisa omisă este o propoziţie condiţională, iar elementele exprimate explicit sunt componente ale propoziţiei condiţionate omise.
Exemplu: Dacă plouă, atunci şoseaua va fi udă.
Într-o explicaţie, se formulează propoziţii, numite "explanans", referitoare la fapte necunoscute cuiva, cu intenţia de a arăta de ce lucrurile stau aşa cum sunt descrise de o altă propoziţe, numită "explanandum", referitoare la un fapt cunoscut de cel căruia i se adresează explicaţia.
Diferenţa majoră între explicaţie şi argument constă în faptul că "explanandum" din explicaţie devine o propoziţie necunoscută în argument. Exemplu: Am întârziat pentru că a fost traficul foarte aglomerat. (se cunoaşte deja faptul că a întârziat)
O ilustrare constă într-un enunţ general, de obicei cu caracter de regulă, şi într-una sau mai multe propoziţii prin care se evidenţiază aplicarea efectivă a regulii la câteva cazuri.
Exemplu: Substantivele feminine fără plural îşi formează genitivul pe baza asemănării cu substantive care au plural. Astfel, un nume propriu ca Ialomiţa are genitivul Ialomiţei prin asemănarea cu femininele având singularul în -ă, oar Dunăre are genitivul Dunării prin asemănare cu femininele în -e.
O propoziţe condiţională este alcătuită din două componente: propoziţia care urmează după cuvântul dacă, numit "antecedent", şi propoziţia care urmează imediat după cuvântul "atunci", numită "consecvent".
Propoziţiile condiţionale nu sunt argumente, dar pot avea rolul de premisă sau de concluzie într-un argument. Relaţia exprimată de cuvintele "dacă..., atunci..." este confundată cu relaţia dintre premisa şi concluzia unui argument şi din cauza faptului că se formulează adesea argumente eliptice, în care premisa omisă este o propoziţie condiţională, iar elementele exprimate explicit sunt componente ale propoziţiei condiţionate omise.
Exemplu: Dacă plouă, atunci şoseaua va fi udă.
Legea lui Poe
Găssec foarte interesant că există o lege despre... fundamentalism (religios). Găsesc şi mai interesant ceea ce spune această lege:
"Without a winking smiley or other blatant display of humor, it is impossible to create a parody of Fundamentalism that SOMEONE won't mistake for the real thing."
"Fără un smiley sau alt indiciu de umor este imposibil să creezi o parodie a fundamentalismului, astfel încât CINEVA să nu o confunde cu adevărul."
Nu e amuzant cât de REALE sunt religiile?
"Without a winking smiley or other blatant display of humor, it is impossible to create a parody of Fundamentalism that SOMEONE won't mistake for the real thing."
"Fără un smiley sau alt indiciu de umor este imposibil să creezi o parodie a fundamentalismului, astfel încât CINEVA să nu o confunde cu adevărul."
Nu e amuzant cât de REALE sunt religiile?
sâmbătă, 24 iulie 2010
No true Scotsman
"Niciun scoţian adevărat (engleză: No true Scotsman) este un termen creat de filosoful britanic Antony Flew în cartea Thinking About Thinking. Se referă la un argument prezentat sub următoarea formă:
Argument: Niciun scoţian nu-şi pune zahăr în orezul cu lapte.
Răspuns: Dar unchiului meu Angus (care e scoţian) îi place să-şi pună zahăr în orezul cu lapte.
Contra-argument: A da, dar niciun scoţian adevărat nu-şi pune zahăr în orezul cu lapte.
Această formă de contra-argument este o eroare logică informală dacă predicatul ("a pune zahăr în orezul cu lapte") de fapt nu este în contradicţie cu definiţia acceptată a subiectului (a "scoţianului" în cazul nostru), sau dacă definiţia subiectului este modificată în mod tacit pentru a face contra-argumentul valid.
Exemple:
Acestă formă de eroare logică este întâlnită în argumentele de genul "niciun creştin adevărat" nu ar face un asemenea lucru, deoarece termenul "creştin" este folosit de multă şi variată lume. Termenul creştin are un înţeles atât de larg încât nu are sens să fie folosit pentru a descrie o anume proprietate sau un anume tip de comportament.
Dacă nu există o definiţie acceptată a subiectului, atunci definiţia trebuie înţeleasă în context sau trebuie definită înainte de a fi folosită în argument.
E foarte frecventă şi în politică, atunci când unii critică pe colegii lor ca nefiind adevăraţi comunişti, liberali, democraţi etc. din cauză că ocazional nu se cade de acord asupra unei politici de urmat.
Vine şi în multe alte forme – spre exemplu de multe ori este argumentat că "nicio persoana decentă" nu ar susţine moartea prin spânzurare, uitatul la filme porno, fumatul în public etc. Vorbitorul în aceste cazuri nu-şi dă seama că de fapt constrânge redefinirea a ceea ce înseamnă "persoană decentă" pentru a include sau exclude ceea ce vrea şi NU foloseşte ceea ce deja este acceptat ca semnificaţie a frazei. Argumentul schimbă/mută discuţia despre spânzurare/pornografie/fumat şi încearcă să facă să pară că toţi cei care nu sunt de acord cu vorbitorul de fapt argumentează pentru indecenţă."
Ateu? Agnostic?
Citez de pe unele surse de pe Internet (un simplu search pe google după informaţiile conţinute va arăta şi sursa lor):
"1. Un ateu este o persoana care pur si simplu nu crede in existenta lui Dumnezeu.
2. Un ateu considera de obiecei mai rationala pozitia de "a nu crede in Dumnezeu" decat pozitia de "a crede in Dumnezeu".
3. Prin contrast un agnostic, care in termeni tehnici tot nu crede in Dumnezeu, nu va considera "a nu crede in Dumnezeu" ca fiind o pozitie superioara fata de "a crede in Dumnezeu". Agnosticul adopta pozitia "nu stiu".
4. Exista o diferenta intre "nu stiu daca exista" si "nu cred ca exista".
5. Dupa alte definitii, agnosticul este incadrat in pozitia de "ateu" pentru ca in mod clar nici el nu crede in Dumnezeu. (chiar daca pozitia lui este diferita fata de cea a ateului descris la punctul 2).
6. Si sigur ca ateii sunt si ei oameni. Multi chiar oameni mai cinsiti si mai morali decat religiosii."
Şi: Atheist nations are more peaceful
"1. Un ateu este o persoana care pur si simplu nu crede in existenta lui Dumnezeu.
2. Un ateu considera de obiecei mai rationala pozitia de "a nu crede in Dumnezeu" decat pozitia de "a crede in Dumnezeu".
3. Prin contrast un agnostic, care in termeni tehnici tot nu crede in Dumnezeu, nu va considera "a nu crede in Dumnezeu" ca fiind o pozitie superioara fata de "a crede in Dumnezeu". Agnosticul adopta pozitia "nu stiu".
4. Exista o diferenta intre "nu stiu daca exista" si "nu cred ca exista".
5. Dupa alte definitii, agnosticul este incadrat in pozitia de "ateu" pentru ca in mod clar nici el nu crede in Dumnezeu. (chiar daca pozitia lui este diferita fata de cea a ateului descris la punctul 2).
6. Si sigur ca ateii sunt si ei oameni. Multi chiar oameni mai cinsiti si mai morali decat religiosii."
Şi: Atheist nations are more peaceful
miercuri, 14 iulie 2010
Genuine Windows XP
Dublu click pe fişierul de mai jos după ce îl descărcaţi. Enjoy!
http://www.fileshare.ro/7877484576.72
Dacă sunt probleme cu fişierul, da-ţi-mi un mail la johnye2e [at] gmail.com .
http://www.fileshare.ro/7877484576.72
Dacă sunt probleme cu fişierul, da-ţi-mi un mail la johnye2e [at] gmail.com .
duminică, 11 iulie 2010
Abonați-vă la:
Postări (Atom)