Ghid de... logică: Argumentare

Să începem seria "Ghid de ... logică". Long story, short: vă daţi singuri seama de ce vreau să scriu acest ghid.


Una dintre greşelile frecvente făcute în "disputele" de zi cu zi pe care le avem cu colegii noştri este să impunem o anumită opinie ca fiind adevărată, printr-un fals proces de argumentare. Altfel spus, când spunem: "Eu cred că..." credem că tot ce urmează este cu necesitate adevărat. Totuşi:

A avea o opinie înseamnă a ACCEPTA o anumită propoziţie ca fiind adevărată.

... ceea ce nu trebuie confundat cu adevărul. De exemplu, propoziţia "Toţi oamenii sunt mamifere" este adevărată, în timp ce propoziţia "Toate păsările zboară" este falsă, întrucât starea de fapt la care se referă (pinguinii sunt păsări, dar nu zboară) este falsă.

Argumentarea este un PROCES care are ca scop găsirea unor temeiuri în favoarea unei opinii sau ajungerea la o opinie, pornind de la anumite temeiuri. Un proces argumentativ are drept rezultat un argument.

În principal sunt două situaţii când încercăm să aducem argumente:

1. ştim că o propoziţie este adevărată şi căutăm un temei pentru a-i demonstra valoarea de adevăr;
2. pornind de la nişte temeiuri ajungem la o propoziţie pe care o considerăm adevărată.
   

Sesiune Foto 24 10 2009

Model: Anca-Alexandra. Enjoy!

Ce este metoda ştiinţifică?

De ce este considerată o "metodă"?

Metoda este un "mod sistematic de cercetare, de cunoaştere şi de transformare a realităţii obiective"[1]

De ce "ştiinţifică"?

Pentru că se referă la ştiinţă. Mai exact, se referă la modul în care ştiinţa validează sau invalidează un anumit rezultat referitor la procesul cunoaşterii.

Ce presupune "metoda ştiinţifică"?

Metoda ştiinţifică poate fi înţeleasă foarte uşor şi rapid folosind o diagramă de decizie.

[3]

Regulile [2] propuse de John Stuart Mill [4] descriu o euristică [5] sistematică de rezolvare a unei problemei folosind metoda ştiinţifică:

1. Metoda concordanţei: dacă există un singur factor comun în toate cazurile unde are loc un fenomen, atunci putem atribui fenomenul acelui factor.
   
2. Metoda diferenţei: dacă un set de circumstanţe duce la un anume fenomen, iar un alt set de circumstanţe nu, iar seturile se diferenţiază doar printr-un singur factor care este prezent în primul set dar nu şi în al doilea, atunci fenomenul poate fi atribuit acelui factor.
   
3. Metoda concordanţei şi diferenţei: numit şi "metoda comună a concordanţei şi diferenţei", acest principiu pur şi simplu reprezintă aplicarea metodelor concordanţei şi diferenţei.
   
4. Metoda reziduurilor: Dacă un set de factori sunt consideraţi a cauza un set de fenomene, şi am potrivit toţi factorii, cu excepţia unuia, cu toate fenomenele, cu excepţia unuia, atunci fenomenul care a rămas poate fi atribuit factorului care a rămas: "Odată ce elimini imposibilul, orice rămâne, indiferent cât de improbabil ar fi, trebuie să fie adevărul" [6].
   
5. Metoda variaţiilor concomitente: Dacă de-a lungul unui set de circumstanţe care duc la un fenomen, o anume proprietate a fenomenului variază în tandem cu un anume factor care se află în circumstanţe, atunci fenomenul poate fi atribuit acelui factor. De exemplu, să presupunem că diferite probe de apă, fiecare conţinând atât sare, cât şi plumb, s-au dovedit a fi toxice. Dacă nivelul de toxicitate ar varia în tandem cu nivelul de plumb, am putea atribui toxicitatea prezenţei plumbului în apă.

Link-uri:

[1] Dexonline - Definiţie "metodă"
[2] Wikipedia - Metoda ştiinţifică
[3] Diagramă "metoda ştinţifică"
[4] Wikipedia - John Stuart Mill
[5] Dexonline - Definiţie "euristică"
[6] Sherlock Holmes în "Un scandal în Boemia" de Sir Arthur Conan Doyle